Știri
Provocări și soluții pentru implementarea cadrului AML/CFT în domeniul imobiliar
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a organizat o ședință de lucru cu reprezentanții Asociației Profesioniste a Agenților Imobiliari din Moldova, în cadrul căreia au fost discutate măsurile de prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului, procedurile de evaluare a riscurilor, identificarea tranzacțiilor suspecte și aplicarea corectă a recomandărilor AML/CFT, contribuind astfel la instruirea agenților imobiliari pentru o implementare eficientă a legislației în vigoare.
Vezi detalii

Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor colaborează cu Camera Notarială pentru implementarea Legii nr. 34/2024
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a participat astăzi la o ședință de lucru alături de membrii Camerei Notariale și reprezentanții comisiilor de specialitate din domeniu. Scopul întâlnirii a fost modul de implementare a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar și ajustarea procedurilor pentru prevenirea spălării banilor și finanțarea terorismului.
Vezi detalii

Instruire în domeniul investigațiilor financiare pe ecosistemul Ethereum
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a fost gazda cursului de instruire în domeniul investigațiilor financiare pe ecosistemul Ethereum. Training-ul a fost susținut de experți internaționali de la Chainalysis, o companie de renume în analiza blockchain și combaterea infracțiunilor financiare cu active digitale.
Vezi detalii
Plăți mai sigure și eficiente: Ce prevede Legea nr. 34/2024 privind decontările în numerar?
În această săptămână, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a participat la un seminar organizat de Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene și Ministerul Finanțelor. În cadrul acestui eveniment, reprezentantul Serviciului a oferit informații privind aplicarea noilor reglementări ale decontările în numerar.
Vezi detalii