Ședința de lucru al Grupului Egmont
În perioada 01-04 februarie curent Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a participat la ședința Grupului de Lucru privind Schimbul Informațional din cadrul Grupului Egmont, în regim online, la care au participat serviciile de informații financiară din circa 130 de state.
Agenda evenimentului a presupus mai multe sesiuni de lucru pe diferite subiecte de interes sporit, iar Serviciul a participa la sesiunea ”Corupția și Recuperarea activelor”.
Ca urmare au fost identificate următoarele arii de interes care vor fi supuse cercetării:
– legătura în tre Covid 19- și corupția;
– corupția în competițiile sportive;
– legătura între corupție și crima organizată;
– corupția și recuperarea activelor din perspectiva UIF.
La fel, în cadrul ședinței a fost ales vice-președintele Grupului de Lucru privind Schimbul Informațional, dna Nuralia Rahim, director al UIF Brunei.
Republica Moldova prin intermediul Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor este membru al Grupului Egmont din mai 2008, fapt care permite un schimb de date financiare cu serviciile specializate din peste 150 de state.
