Despre
Funcția de Unitate de Informații Financiare a Republicii Moldova este exercitată în mod continuu începând cu anul 2003, fiind instituit Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor prin Ordinul oficial al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției, structură specializată creată pentru consolidarea capacităților statului în materia prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Instituirea acestei structuri s-a realizat în contextul angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova în procesul de aliniere la standardele relevante în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, precum și al necesității constituirii unei unități naționale specializate, conform practicilor internaționale consacrate.

În etapa ulterioară, ca urmare a evoluțiilor cadrului instituțional național, atribuțiile Unității de Informații Financiare au fost exercitate în cadrul Centrului Național Anticorupție, fiind asigurată continuitatea funcțională a activităților specifice, inclusiv recepționarea, înregistrarea, prelucrarea, analiza și transmiterea informațiilor. Pe întreaga perioadă, aceste funcții au fost realizate continuu, în conformitate cu obligațiile internaționale asumate de Republica Moldova și cu exigențele de confidențialitate și protecție a informațiilor aplicabile unui asemenea mecanism.
Consolidarea statutului juridic și instituțional al Unității de Informații Financiare a fost realizată prin adoptarea Legii nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, act normativ prin care a fost instituit Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor ca autoritate publică independentă, organizată ca organ central de specialitate autonom Transferul drepturilor și obligațiilor în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului de la structura competentă din cadrul Centrului Național Anticorupție către Serviciul nou instituit a fost consacrat prin dispozițiile finale și tranzitorii ale Legii nr. 308/2017. În acest cadru, Serviciul a preluat, în condițiile legii, relațiile instituționale de cooperare și schimb de informații corespunzătoare mandatului de Unitate de Informații Financiare.
Continuitatea instituțională și juridică a Serviciului este consacrată atât prin preluarea integrală a competențelor și angajamentelor internaționale, cât și prin preluarea identității instituționale, inclusiv a simbolurilor corporative, reînregistrate în numele Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în condițiile actelor adoptate de autoritățile competente.
În prezent, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor exercită mandatul de Unitate de Informații Financiare a Republicii Moldova în deplină continuitate cu structurile anterioare, asigurând stabilitatea, coerența și credibilitatea mecanismului național de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și proliferării armelor de distrugere în masă, în strictă conformitate cu cadrul legal național și cu standardele internaționale aplicabile.
