Închide
Eficientizarea identificării activităților suspecte: noi inițiative în cadrul întâlnirii Serviciului cu Fincombank

   Reprezențanții Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor s-au întâlnit într-o ședință de lucru cu angajații băncii Fincombank și ai Băncii Naționale a Moldovei pentru a discuta despre măsurile necesare în vederea combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Ședința a avut ca scop consolidarea colaborării între Serviciu și instituția financiară, pentru a crea un cadru eficient în identificarea și monitorizarea tranzacțiilor și activităților suspecte.

    În acest context, Serviciul a inițiat prima întâlnire de lucru cu reprezentanții Fincombank, fiind parte a unei serii de evenimente planificate cu toate băncile din țară. Obiectivele principale au fost aspectele legate de eficiența sistemelor informatice utilizate pentru identificarea activităților suspecte, inclusiv implementarea unor algoritmi mai avansați și a unor proceduri automate pentru detectarea și raportarea acestora în timp util.

    Un alt subiect a fost creșterea numărului de carduri emise pentru persoanele fizice implicate în acțiuni dubioase, cum ar fi fraudă sau tranzacții cu valutele virtuale. În urma unei analize efectuate de către Serviciu, s-au stabilit tipologii cu plăți financiare efectuate din extern către anumite categorii de persoane, s-a prezentat descrierea acestora și indicatorii de risc specifici acestor tipologii.  Totodată, s-a discutat despre eficientizarea proceselor de aplicare a măsurilor de precauție în inițierea relațiilor de afacere cu clientul, precum și în procesul de monitorizare a tranzacțiilor.

    Suplimentar, au fost abordate și prevederile Legii nr. 34 privind efectuarea decontările în numerar și pentru modificarea unor acte normative, inclusiv aspecte referitoare la completarea declarației pe propria răspundere pentru depunerile de numerar de către persoanele fizice stipulate în art. 2 alin. (1) lit. f) din prezenta Lege.

    Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor își propune să consolideze astfel cooperarea cu instituțiile financiare pentru a eficientiza procesul de prevenire a spălării banilor și finanțării terorismului. Scopul nostru este de a crea un cadru de lucru eficient, care să susțină băncile comerciale în implementgarea obligațiilor lor legale, facilitând astfel raportarea tranzacțiilor suspecte, având în vedere complexitatea activităților financiare desfășurate.